Ce este turbo compresorul ?

Turbo compresorApărut pentru prima dată in 1915 și folosit inițial în cazul motoarelor navale, turbocompresorul are rolul de a ajuta la introducerea unei cantitați mai mari de aer proaspăt in cilindrii unui motor - proces denumit "supraalimentare". Principiul de funcționare al unui turbocompresor a rămas același din 1915 și până în zilele noastre; mai exact, un turbocompresor este alcătuit din două părți: turbina și compresorul. Aceste două elemente componente sunt interconectate prin intermediul unui ax central. Astfel, gazele arse, eliminate din motor în timpul evacuării, pun în mișcare rotorul turbină, care va pune la rândul său în mișcare rotorul compresor, forțând astfel în cilindrii motorului aerul aspirat din atmosferă. Având în vedere că, în timpul acestui proces de comprimare, aerul proaspăt se încalzește, micșorându-și densitatea, instalațiile moderne de supraalimentare au în componența lor un radiator, denumit intercooler, care are rolul de a ajuta la scăderea temperaturii aerului și implicit la creșterea densității acestuia, astfel încât în volumul fix al cilindrilor motorului va încăpea o cantitate mai mare de aer proaspăt (molecule de oxigen). Controlul presiunii refulate se realizează în cazul turbocompresoarelor în doua moduri: fie cu ajutorul unei supape Wastegate, fie, în cazul turbocompresoarelor de ultimă generație, cu ajutorul unei serii de palete, acestea din urmă purtând denumirea de turbocompresoare cu geometrie variabilă. Spre deosebire de turbocompresoarele controlate prin wastegate, unde supapa era acționată pneumatic atunci când se atingea o valoare prestabilită a presiunii aerului proaspăt, în cazul turbocompresoarelor cu geometrie variabilă poziția paletelor este controlată electronic de către unitatea de comandă ECU. [sursa: wikipedia]